Atelier de Artă cu Povești Creative

Code: 6019
  • cortina7

Durata programului : 2-3 ore

Nr. minim de participanți : 35

Recomandat : Preșcolari, Școala primară și Gimnaziu

Atelierul își propune ca prin intermediul poveștilor copilăriei și a celor ce fac obiectul bibliografiei școlare, atât pentru clasele I – IV, cât și pentru clasele V – VIII, următoarele:

  • stimularea creativității și a gândirii active ajutând astfel la o concentrare pe o perioada mai mare.
  • stimularea cognitivă – ascultare prezentă prin participare activă în cadrul poveștii.
  •  omogenizarea grupului.
  • activarea și dezvoltarea curajului de a vorbii în grup, în public (util pentru copii timorați/timizi sau cu deficite).
  • bucuria de a petrece timp de calitate, constructiv și re-creativ cu colegii.
  • posibilitatea de a creea noi prietenii în cadrul atelierului.
  • descoperirea unor abilități artistice cum ar fi: improvizația, respirația artistică, vorbirea clară si corectă, mișcare scenică (adică ce facem cu mâinile când vorbim), mobilitate vocală- canto și mobilitate fizică – mers firesc, dans)
  • stimularea gustului pentru llectură și pentru limba și literatura română prin intermediul poveștilor.                                                                       Toate acestea duc la manifestarea unui comportament flexibil (mental și somatic – emoțional, totodată și la activarea spiritului ludic, ceea ce face un copil mult mai atent la școală, în viata lui și in orice tip de interrelationare umană).

Inclus

  • Actor de teatru profesionist
  • Jocuri și participare activă în cadrul sesiunii

Optional 

  • Transport cu autocarul

Informații și rezervari

Tel: 0785 520 276

Email: contact@axntour.ro

Cod: 6019

    Va rugăm să completați formularul de mai jos pentru a primii mai multe detalii:

    Solicită oferta pe WhatsApp